Din Arhitectura egocentrica a lui Iren:

“Nu te invata nimeni cum sa ai grija de tine, cum sa ai de-a face cu nefericirea, sau cu prea-marea fericirea [...] Fiecare se descurca in interiorul lui asa cum poate, desi pentru unii e mult prea greu, pentru ca unii descopera ca si-au construit un azil sinistru in interior sau pur si simplu nici nu au o casa interioara, dorm sub cerul liber al propriului eu si le tuna si fulgera in cap.”

Cand sunt singura acasa si suparata, ma trezesc uitandu-ma pe fereastra. Am una ce da intr-o lume echilibrata, ordonata, calculata a stiintelor. Dintre toate una imi place cel mai mult. Armonia si ordinea ei ma fac sa o aseaman cu muzica si cufundandu-ma in universul ei, uit de zgomot si dezordine si durere…

Mai este o fereastra care da in lumea artelor, unde totul e misterios, strain si totodata tulburator de familiar. Ma incanta, dezarmeaza, intriga, linisteste si uneori ma sperie. Sunt atenta in ce parte privesc si imi aduc aminte ca totusi lumea aceea nu e casa mea, eu doar ma uit pe fereastra.

Una dintre ele da intr-o curte cu cele mai dragalase lucruri pe care le-am vazut vreodata. Cand deshid aceasta micuta fereastra mi se umple sufletul de liniste si bucurie: vad o curte in care tot timpul este soare, in care este loc intotdeauna de zambete si hohote de ras, de glume si ghidusii.

Mai am o camera plina cu idei in forma de margele in care imi place sa imi invit prietenii. La intrarea in camera sunt ciocane. Tot timpul acolo intra margele-idei din afara si noi cu niste ochelari de protectie si ciocane in mana, mai mari sau mai mici (unele e bine sa fie cat se poate de mici) le testam taria si suntem curiosi daca se pot sparge.

Am uitat sa va spun: imi place sa merg in vizita. In fiecare casa noua caut sa vad inspre ce alte universuri dau ferestrele lor.